Familia fotbalistică a Plopeniului este în doliu
Personalitate marcantă a vieții sportive din Plopeni, cu o activitate vastă, de-a lungul unei vieți dedicate fotbalului, Emil Huza a fost lângă echipa antrenată de Daniel Dumitrache până în ultimele clipe ale vieții. Mereu la locul potrivit, cu o faptă sau o vorbă bună, Emil Huza a fost, pentru toți cei care l-au cunoscut, un adevărat părinte la stadion sau în afara arenei. Nea Emil lasă în urmă, un fiu, Ștefan, legat, și el, de CSO Plopeni unde a fost președintele echipei și nepotul, Radu, nume cunoscut în istoria fotbalistică a grupării. Emil Huza a urcat la cer pentru a completa o echipă de adevărate legende fotbalistice ale unei echipe din Plopeni cu o istorie bogată în fotbalul românesc. Dumnezeu să îl odihnească în pace!


