Petrolul a jucat pe stadionul Arcul de Triumf cu Dinamo într-un joc important pentru ambele formații
Fără punct și gol marcat în primele două jocuri oficiale din acest an, ambele pe Ilie Oană, Petrolul a încercat să iasă din impas în partida cu Dinamo. Pe stadionul Arcul de Triumf, într-un decor de mare meci conferit de suporterii celor două formații, Petrolul și Dinamo au intrat la egalitate, la pauză, 0-0, deși alb-roșii au dominat, teritorial, disputa. A urmat, în actul secund, deschiderea scorului semnată de Armstrong care oferea speranțe pentru o trecere pe primul loc al clasamentului în contul dinamoviștilor. Nu a fost de acord cu victoria ”câinilor roșii” Gicu Grozav, intrat pe teren după pauză, care a speculat, în minutul 81, o gravă eroare a lui Epassy. Petrolul marchează primul gol în acest an suficient pentru un punct prețios pe stadionul Arcul de Triumf. Următoarea partidă vine repede, pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, marți după amiază.


