Conducerea Petrolului l-a prezentat luni oficial pe noul antrenor al echipei, Liviu Ciobotariu
Unul dintre cei mai experimentaţi antrenori care activează la nivelul primului eşalon, cu o largă recunoaştere, Liviu Ciobotariu este alesul Petrolului pentru banca tehnică a echipei. “Chiar mă gândeam, când veneam ca adversar al ploieştenilor, cum ar fi să pregătesc, la un moment dat, o formaţie cu asemenea suporteri minunaţi. Iată că acum am ocazia. Este o onoare pentru mine să antrenez această echipă. Sunt un antrenor care îşi propune obiective îndrăzneţe, postură în care mă voi regăsi şi la Ploieşti”, a punctat Ciobotariu. Până la ora plecării în cantonamentul din Slovenia vor fi, în fiecare zi, antrenamente duble. Vine, repede, la finalul săptămânii, şi un meci amical cu Dinamo, la Săftica, ocazie care îi va permite lui Ciobotariu să treacă în revistă lotul pe care îl are acum la dispoziţie. “Am convenit să mai căutăm să aducem jucători pe posturile unde avem nevoie”, a completat noul antrenor al Petrolului.
Claudiu Tudor: “Avem nevoie urgentă de 600.000 de euro!”
Claudiu Tudor, preşedintele Petrolului, şi Cristian Fogorassy, vicele grupării, au participat la prezentarea lui Ciobotariu. “Nu a fost uşor să îl aducem pe Ciobi la Ploieşti, dar am reuşit până la urmă. Sportiv am luat, clar, un avans faţă de situaţia financiară care rămâne una dificilă. Discutăm, în continuare, dar, concret, mai nimic. Pare greu de înţeles că un simbol al oraşului şi judeţului, Petrolul, găseşte, acum, sprijin la Bucureşti. În perioada imediat următoare avem nevoie de 600.000 de euro pentru a acoperi măcar un salariu şi nevoile curente ale echipei”, a precizat Claudiu Tudor. Petrolul va anunţa, miercuri, semnarea unui nou perteneriat cu un sponsor care se adaugă clubului.