Marian Huja a părăsit Petrolul, după o colaborare de cinci ani

marian huja petrolul

Ajuns unul dintre jucătorii emblematici ai grupării ploieștene, Marian Huja s-a despărțit de Petrolul, transferându-se în Polonia.

„Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și Marian Huja se încheie aici, la aproape cinci ani distanță de la momentul în care fundașul central româno-portughez semna primul său angajament cu clubul nostru! Pentru Marian Huja urmează o nouă provocare, el transferându-se la gruparea poloneză Pogon Szeszcin” este anunțul clubului ploieștean.

Huja a sosit la Ploiești în toamna lui 2020 și a fost unul dintre jucătorii importanți ai „lupilor” pe parcursul ultimelor sezoane. A îmbrăcat de 127 de ori tricoul „galben-albastru” și a jucat pentru ploieșteni atât în liga secundă, cât și în primul eșalon, ajungând, ca urmare a evoluțiilor sale, inclusiv în atenția selecționerului primei reprezentative.