CSO Plopeni parcurge și în acest an stagiul centralizat de la Predeal
Pentru jucătorii de la CSO Plopeni urmează, începând de astăzi, obișnuitul cantonament montan de la Predeal. Timp ce șase zile Daniel Dumitrache și colegii acestuia din spațiul tehnic îi vor supune pe jucătorii divizionarei C la un regim cu două antrenamente pe zi. Singura partidă amicală a perioadei este sâmbătă, la revenirea de la Predeal, în compania grupării AFC Bănești Urleta. ”Urmează cea mai importantă perioadă de pregătire pentru care mulțumim celor care ne sprijină. Ne pregătim pentru cele trei etape care mai sunt de disputat din sezonul regulat unde mai avem nevoie de trei puncte pentru o performanță, realmente, în contul nostru, calificarea în play-off”, a punctat Daniel Dumitrache, antrenorul principal al echipei din Plopeni. CSO se află, înaintea reluării întrecerii, pe loc de play-off , 4, cu 27 de puncte, șase mai mult decât urmăritoarea CS Gheorghieni.