Ora convocărilor. Patru jucători ai Petrolului merg la loturile naționale

Petrolul Natională

Pauza competițională intervenită la nivelul Superligii aduce în prim plan acțiunile echipelor naționale

Campionatul Superligii se întrerupe timp de două săptămâni pentru a face loc meciurilor pe care le dispută, în această perioadă, echipele naționale. FC Petrolul Ploiești are patru jucători convocați la loturile reprezentative. Alin Boțogan și Robert Sălceanu vor face parte din lotul „tricolorilor” U21, pentru duelurile cu Finlanda (14 noiembrie, ora 17.00, Turku) și Spania (18 noiembrie, ora 19.00, Sibiu), ambele dueluri contând pentru campania de calificare Euro 2027. Pentru Sălceanu această convocare reprezintă debutul la „U21”.  David Paraschiv va participa cu naționala „U20” a țării noastre la partidele din cadrul Elite Round, cu Germania (14 noiembrie, ora 16.00, Oliva Nova, Spania) și Portugalia (17 noiembrie, ora 19.30, Estadio Juventude Sport Clube). Yohan Roche a fost convocat, ca de obicei, la prima reprezentativă a statului Benin, pentru un cantonament ce se va derula în două faze, la Cotonou (Benin) și, mai apoi, la Rabat (Maroc). Beninul a ratat la mustață calificarea pentru turneul final al Campionatului Mondial din 2026, dar se pregătește pentru participarea la Cupa Africii, ce se va desfășura, în Maroc, între 21 decembrie 2025 și 18 ianuarie 2026.