Petrolul a început cantonamentul. Normă dublă până duminică

Petrolul a început cantonamentul. Normă dublă până duminică

După ce a condus, aseară, pe stadionul Ilie Oană, prima ședință de pregătire ca antrenor principal la Petrolul, Viorel Moldovan și-a reținut, de astăzi, jucătorii în cantonament. Stagiul care se desfășoară pe plan local se întinde până duminică. Față de lotul prezent la antrenamentul de ieri Viorel Moldovan îi mai are la dispoziție, de astăzi, pe mijlocașul camerunez Serge Yvan Ekollo și pe fundașul dreapta Andrei Rus, ultimul revenit la echipa după ce, pe parcursul stagiunii precedente, a fost împrumutat la CSM Reșița și UTA Arad. Se încearcă pentru sâmbătă perfectarea unui joc amical. Altfel, atenți la schimbul de mâine al echipei, conducătorii Petrolului au semnat doi tineri de perspectivă născuți în annul 2003.  Mijlocașul Alexandru Gabriel Damaschin Baron vine de la HM Junior Câmpina, în timp ce portarul Paul Cristian Cernat a evoluat pentru Petrosport Ploiești.

 

Image
Image
Image
Image