Petrolul rămâne acasă, pe Ilie Oană, pentru primul joc din returul campionatului
O revelație în prima parte a întrecerii, Oțelul Galați, deschide alături de Petrolul prima etapă a returului în Superligă. Partida de pe Ilie Oană este programată la o oră mai puțin obișnuită, 14.30. ”Este o partidă foarte importantă, pe care ne dorim să o cîștigăm, pentru că avem mare nevoie de puncte. Îmi plus, la fel de important pentru mine este și ca suporterii să plece mulțumiți de ceea ce vor vedea, satisfăcuți de ceea vom arăta. Trebuie să fim echipa care conduce jocul, care impune ritmul și care controlează partida. Să marcăm goluri, nu doar gol, dar și să avem o prestație defensivă foarte bună. Papp este suspendat pentru cumul de cartonașe, Prce, Dulca și Bogdan Marian sunt, în continuare, indisponibili, după ce au acuzat probleme medicale în ultima perioadă, iar Sălceanu s-a lovit și a ieșit, azi, din antrenament. Rămâne să vedem în orele urmptoare ce decizii vom lua, dar am încredere în toți jucători și sunt convins că absenții vor fi înlocuiți cu brio”, a precizat înaintea disputei Eugen Neagoe. Întâlnirea dintre FC Petrolul Ploiești și Oțelul Galați îl va avea la centru pe Rareș Vidican (Satu Mare), cel care va fi ajutat de la cele două linii de către Ioan Corb (Satu Mare) și Alexandru Filip (Constanța). Rezervă: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea). Arbitru VAR: Ionuț Coza (Cernica). Arbitru AVAR: Radu Ghinguleac (București). Observatori: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) și Paul Cazan (București). Biletele se gasesc on-line, aici, iar la casa stadionului vor fi disponibile, astăzi, începând de la ora 09.30.
Restricții de circulație, sâmbătă, pe mai multe străzi din Ploiești, pentru meciul Petrolul - Oțelul Galați


