Eșecul cu Farul din etapa trecută aduce Petrolul într-un final de sezon cu emoții
Vine, în acest context, în încheierea etapei a VII-a din play-out, luni după amiază, la Arad, confruntarea cu UTA. Gazdele, cu Mircea Rednic pe banca tehnică, au nevoie de puncte pentru a alina un campionat parcurs modest. Nici Petrolul nu este scutită, total, de emoții, pe final de sezon, astfel că partida este una de maxim impact. ”E clar că vom fi salvați de la retrogradare, din punct de vedere matematic, dacă vom obține victoria, dar noi luptăm pentru locul șapte și la asta ne gândim în primul rând. Bine, mai tresare câte un gând de baraj, însă, repet, dorința noastră este să câștigăm play-out-ul și să creștem, astfel, de la an la an. Pentru asta ne pregătim, asta încercăm să le implementăm și jucătorilor și să sperăm că la final de sezon ne vom bucura de lucrul acesta. Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă puternică pe teren propriu, pe care n-am putut să o învingem de mult timp, dar mergem acolo doar cu dorința de a câștiga! Am mare încredere în jucători, trebuie să fim pozitivi și să oferim tot ceea ce avem mai bun la ora meciului pentru a obține toate cele trei puncte. Mizez pe forța grupului nostru și sunt 100% convins că, atunci când noi suntem bine, nu ne poate bate nicio echipă din România”, a prefațat partida antrenorul Florin Stângă. Petroliștii au efectuat un ultim antrenament la baza FRF de la Mogoșoaia după care au plecat, pe calea aerului, către Timișoara, de unde și-au continut drumul, cu autocarul, către Arad. Lotul este complet, excepție făcând cunoscutele absențe cauzate de accidentări ale lui Țicu, Dumitriu, Baiano și Bempah. Partida de azi va începe la ora 17.30 și va fi condusă de către o brigadă de top, alcătuită din Istvan Kovacs (Carei) – Ferencz Tunyogi (Zalău) și Ioan Alexandru Corb (Satu Mare). Arbitru de rezervă: Sorin Vădana (Cluj Napoca). Arbitru VAR: Florin Andrei (Tg. Mureș). Arbitru AVAR: Alexandru Vodă (Alba Iulia). Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara) și Ioan Mărginean (Alba Iulia).


