Petrolul revine pe gazonul arenei Ilie Oană pentru partida cu Gloria Buzău
”Lupii galbeni” invită fanii, a doua zi de Paște, la o nouă întâlnire importantă. Arena Ilie Oană găzduiește o partidă cu Gloria Buzău care poate propune, în cazul unei victorii, liniștea totală pe final de sezon. „Trebuie să ne așteptăm la un joc complex, dat de întreaga situație care s-a creat în jurul acestui meci. Noi venim după partida de la Sibiu și mă tem ca jucătorii să nu rămână ancorați cu regretul că n-am putut câștiga acolo. În același timp, privesc și către partea opusă, pentru că îl știu foarte bine pe Ilie Stan. Știu că este un antrenor foarte organizat, dur, precis, care o să-și motiveze foarte tare echipa, astfel încât să ne dea o replică pe măsură. Consider că Gloria vine aici cu una dintre ultimele șanse de a-și păstra locul în primul eșalon și de aceea, așa cum spuneam, cred că va fi un meci complex. Însă, din punct de vedere al valorii jucătorilor, echipa noastră este net superioară și îmi doresc ca jucătorii să fie conectați 100% la ceea ce noi, staff-ul tehnic, le cerem la antrenamente și la obiectivele pe care le vor avea pentru această confruntare. Pentru că, dacă ei sunt conectați, atunci, cu siguranță, vor face diferența, pe teren, în timpul jocului!”, a punctat noul component al staff-ului tehnic al Petrolului, Ciprian Panait. Va lipsi, și la acest joc, Sergiu Hanca, mijlocașul urmând să-și ispășească cea de-a doua etapă de suspendare. Partida de pe „Ilie Oană” va începe la ora 18.00, biletele de acces fiind disponibile on-line, pe www.iabilet.ro, dar și la casa stadionului, ce va fi deschisă în ziua meciului începând cu ora 10.00.