Petrolul revine astăzi din stagiul petrecut în Turcia
Conducătorii Petrolului caută, în continuare, soluții de completare a lotului aflat la dispoziția lui Eugen Neagoe. ”Lupii galbeni” au pierdut, în această perioadă, câțiva jucători plusând, la capitolul achiziții, doar cu Diogo Rodrigues. Discuțiile cu Rapid sunt aprope de finalizare cu Robert Sălceanu care poate ajunge, în sfârșit, în Giulești. Cristian Ignat, de la Rapid, este dat ca sigur la Petrolul așteptându-se, în aceeași tranzacție, decizia lui Rareș Pop care are o oferă și de la UTA. Petrolul revine, astăzi, din Antalya urmând să intre, acasă, în linia dreaptă a pregătirilor pentru meciul cu Universitatea Craiova de luni seară.


