Arena din Blejoi găzduiește două partide atractive la finalul săptămânii
Toate cele trei grupări prahovene care ne reprezintă la nivelul Ligii a III-a vor avea, în prima etapă din play-off, aceeași gazdă. CS Blejoi deschide, pe teren propriu, vineri, de la ora 15.00, seria meciurilor din play-off în confruntarea cu CSL Ștefăneștii de Jos. Vine, a doua zi, de la aceeași oră, pe același stadion meciul dintre CSO Băicoi și CSO Plopeni organizat de liderul din C5. La finalul acestei săptămâni începe un alt campionat, și în Liga a III-a, la ambii poli ai clasamentului, play-off și play-out, cu câte trei reprezentante ale Prahovei în cele două serii.