Sinescu, antrenorul erudit

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

 

 

De profesie inginer, poliglot şi recunoscut pentru meticulozitatea cu care-şi pregăteşte temele vieţii, actualul antrenor al Astrei Giurgiu este un ploieştean sadea, fiul septuagenarului Eugen Sinescu, multiplu campion la tenis de masă! Habar nu am cât va mai fi antrenorul giurgiuvenilor dar ştiu precis că un astfel de pedagog are locul său într-o altă lume, ferită de balcanismul şi luptele intestine care ne domină! Are un supranume, “Corneluş”, care face trimitere la Cornel Dinu, un personaj cu care, la discurs şi cultură generală, Vali seamănă destul de mult.

Vă las să savuraţi declaraţia lui Vali Sinescu făcută după meciul Petrolului la Giurgiu, în conferinţă de presă, convins fiind că nu puţini dintre colegii săi ar păli la o discuţie cu el, “face to face”.

“Un joc anticipat greu, pentru că am văzut ultimele evoluţii ale Petrolului, neînvinsă de atâtea etape. Un lot extrem de valoros, care permite abordarea unui registru extrem de larg din punct de vedere tactic, dovadă că azi noi am plecat de la premisa în pregătirea jocului că trebuie să blocăm, în primul rând, originea atacurilor petroliste, şi anume jucătorul Marinescu, şi am avut surpriza să constat, la începutul partidei, că el stă pe banca de rezerve. Din punctul meu de vedere, o grupare sportivă care îşi permite să ţină pe bancă jucători de talia lui Marinescu înseamnă că are potenţial.

Ne-a dezechilibrat puţin în primul mitan utilizarea lui Grozav pe partea stângă şi aportul de excepţie din punct de vedere ofensiv al lui Guilherme, de fapt acolo apărând dezechilibrul major. Am avut şansă, în 2-3 rânduri, şansă îmbrăcând, însă, mănuşile şi tricoul lui Silviu Lung, care a avut o prestaţie la superlativ astăzi. La pauză am căutat să echilibrăm, inversând poziţia jucătorilor din benzi. A rezultat o a doua repriză cu o cu totul altă faţetă, cred că şi la capitolul ocazii am fost puţin superiori, puteam închide meciul la 1-0. N-a fost să fie, cred că ar fi fost nedrept şi mai cred că scorul a fost echitabil după aspectul generic al partidei.

Îmi pare rău că n-am reuşit să învingem rivala de-o viaţă, cred că n-am reuşit niciodată să facem asta de când suntem în prima ligă. Este o grupare solidă, redutabilă, cu multiple valenţe, de aceea cred că şi punctul obţinut are multiple semnificaţii”.

Poate vă voi plictisi dar o să public încă odată declaraţia acestuia vizând posibilitatea ca Astra să câştige campionatul! Este de-a dreptul fabuloasă: “Eu nu permit cuvintelor să-mi bântuie infecţios prin conştiinţă! Sunt cuvinte care se transformă în pietre de moară, în ghiulele pentru jucători! N-am dreptul să mă joc cu destinele lor! Suntem o echipă care încercăm să ne convingem pe noi înşine că am trecut la un alt nivel. Nu mă interesează titlul, ci să abordăm fiecare meci fără complexe, aşa cum făceam în trecut”!

 

Cristian ANGHELESCU

Image