Arbitrul bucureștean Radu Petrescu și-a aflat suspendarea după partida Petrolul-FC Argeș
Radu Petrescu, arbitrul de la Petrolul - FC Argeș, scor 2-1, a primit o suspendare drastică după evenimentele din finalul partidei de pe „Ilie Oană”. GSP.ro a aflat că Radu Petrescu a primit o suspendare de 12 etape în urma erorii de la partida din etapa a-27-a din Superliga. Kyros Vassaras, șeful CCA, nu va anunța public sancțiunea, dar șeful arbitrilor l-a chemat deja la raport pe Petrescu și i-a transmis penalizarea. În aceste condiții arbitrul care a condus partida dintre Petrolul și FC Argeș încheie activitatea în acest sezon urmând să revină la startul viitoarei ediții de campionat.


