Luni, 10 August 2015 06:19

La Petrolul, remiza devine specialitatea casei

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Petrolul a remizat, patru a patra oară în acest start de campionat, la finele unui joc contra Pandurilor în care formaţia antrenată de Tibor Selymes a arătat bine doar în prima repriză.

Petrolul a ratat, din nou, posibilitatea acontării primului succes stagional după un meci cu Pandurii în care trupa lui Tibor Selymes a deţinut, cu precădere în prima repriză, controlul partidei. Am văzut, pentru prima dată în acest campionat, o prestaţie cu greutate a galben - albaştrilor în faţa unui adversar, valoros, incapabil însă să opună argumente solide la elanul lui MOUSSA şi compania. A rezultat, firesc, la pauză, după o prestaţie de calitate, un avantaj minim în contul Petrolului, conturat de golul marcat de tunisian (40), prea puţin însă faţă de felul în care au curs ostilităţile în primele 45 de minute ale disputei de pe arena Ilie Oană.

Iordănescu a mutat bine după pauză

Dominaţi autoritar în prima repriză, în care nici nu au contat, gorjenii au început bine partea secundă a disputei. Inspirat s-a dovedit a fi şi Edi Iordănescu, tehnicianul Pandurilor fiind răsplătit la timp de Nicoară, introdus pe teren, la startul părţii secunde, în locul "răsfăţatului" Dan Nistor. Pătruns pe partea stângă a atacului echipei sale, noul intrat l-a forţat pe Peteleu să îl încurce în suprafaţa de pedeapsă a "găzarilor" în contul unui penalty transformat fără emoţii de Mihai ROMAN (60). S-a trecut, după aceea, la un joc pe contre, frumos, ca stare generală, cu Nepomuceno (63), şut scos greu de Mingote şi, mai ales, Roman( 69) ,reluarea spectaculoasă, din foarfecă, liber în careul mare petrolist, în prim plan. "Lupii galbeni" au forţat, în continuare, până la final, în căutarea unui meritat gol secund dar Marinescu (76), cap "afară" din opt metri, şi, imediat, Nepomuceno, care l-a pus din nou la grea încercare pe portarul advers, au trecut pe lângă golul unui meritat succes petrolist. Nu s-a mai întâmplat nimic pe tabela la marcaj iar remiza şi-a făcut, din nou, loc în dreptul "găzarilor", pentru a patra oară în cinci partide scurse din acest sezon. Realitatea de pe gazon, cu precădere cea din prima repriză arată, cert, faptul că Petrolul este pe drumul bun iar momentul apariţiei primei victorii nu mai poate întârzia!

Debut bun pentru Tudose

Forţat de absenţa lui Faug Porret, antrenorul Petrolului l-a titularizat pe Alex Tudose, ultimul jucător venit în tabăra echipei sale. Experimentatul fundaş s-a descurcat bine chiar dacă efectuase, anterior, doar câteva antrenamente cu echipa ploieşteană. La capitolul debuturi s-a înscris şi Ismail Hassan, pătruns pe gazon, în minutul 72, în lotul lui Peteleu care risca, după cartonaşul galben primit în faza penalty-ului acordat gorjenilor, să fie expulzat prematur de pe gazon. Hassan a devenit primul jucător din Djibouti care evoluează în România!

Bonilla, pe lista Petrolului

Nelson Bonilla ar putea ajunge, în aceste zile, în curtea Petrolului. Dacă tratativele cu Valentin Lemnaru nu s-au finalizat, cel puţin pe moment, favorabil, în discuţie pentru a sosi la Ploieşti se află alţi câţiva jucători. Printre numele vehiculate în aceste zile se află şi cel al atacantului salvadorian Nelson Bonilla, ultima oară la Viitorul Constanţa.

Marţi la Cluj, vineri vine Botoşaniul

Tibor Selymes şi echipa sa nu au voie să piardă la Cluj, cu CFR, în meciul programat mâine seară, pentru a se putea atinge plafonul de minim cinci puncte cucerite pentru un pachet de trei jocuri cerut tehnicianului de responsabilii formaţiei ploieştene. După remiza cu Pandurii va urma, mâine, disputa cu clujenii în care Selymes poate conta şi pe Faug Porret şi Adrian Ropotan, ambii suspendaţi pentru partida cu gorjenii. Vineri seară, pe Ilie Oană, "găzarii" au din nou o misiune grea, de această dată în testul cu FC Botoşani.    

C Petrolul Ploieşti – Pandurii Tg. Jiu 1-1 (1-0)

Stadion: Ilie Oană. Spectatori: 4000. Marcatori: Moussa (40) / M. Roman (60, penalty).

Petrolul: Pecanha – Peteleu (72 Hassan), Tudose, Benga, Rippert – Marinescu (cpt), Bucşa – Farina (62 Nepomuceno), Zoubir (85 Rusu), Varga – Moussa. Antrenor: Tibor Selymes.

Pandurii: Mingote – Unguruşan, Vasco, Şandru, Momcilovic – Anton (cpt) (74 Droppa), Mrzljak – Răduţ, Nistor (57 Nicoară), Hora (80 Ciucur) – M. Roman. Antrenor: Edward Iordănescu.

Cartonaşe galbene: Moussa (41), Tudose (53), Peteleu (58) / Unguruşan (61), Momcilovic (85).

Au arbitrat: Radu Petrescu (Bucureşti) – Octavian Şovre (Bihor) şi Ovidiu Artene (Vaslui).

Observatori: Ioan Valer Şulea (Braşov) şi Alexandru Deaconu (Bucureşti).

Jucătorul meciului: Sofienne MOUSSA

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.