Marți, 23 Februarie 2016 16:37

Negocieri cu o instituţie bancară pentru sponsorizarea echipei de handbal senioare

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Clubul Sportiv Municipal Ploieşti se află, în această perioadă, în discuţii avansate cu o cunoscută instituţie bancară din România, care şi-a manifestat interesul pentru a deveni sponsorul principal al echipei de handbal feminin senioare. „Există negocieri în acest sens, intenţia fiind ca startul colaborării să fie cât mai curând şi să vizeze chiar şi sezonul în curs, dar nu pot oferi alte detalii în acest moment. Vreau doar să se ştie că există preocuparea de a atrage şi alte surse de finanţare pentru secţiile din cadrul clubului, primii paşi fiind făcuţi la începutul anului, atunci când Rosal, VIA Insolv SRL şi ASK GROUP ne-au sprijinit cu sume importante de bani”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.