Joi, 16 Mai 2019 09:49

Ziua decisivă. Ripensia Timişoara-Petrolul Joi ora 20.00

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Etapa intermediară cu numărul 35 şi-a consumat, în linii mari, partidele programate. Au rămas de disputat două meciuri, ambele cu implicaţii majore în lupta pentru promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării. Academica Clinceni-U Cluj este de la ora 18.00 urmat, două ore mai târziu, de jocul dintre Ripensia Timişoara şi Petrolul. Formaţia antrenată de Gigi Mulţescu a ajuns ieri după amiază, cu avionul, la Timişoara, urmând ca astăzi în jurul prânzului să efectueze, pe un teren din zonă, o mişcare uşoară, de întreţinere. Printre cei 20 de jucători deplasaţi la Timişoara se numără şi doi tineri de perspectivă, Mario Bratu şi Robert Enache. Înaintea disputelor din această după amiază Petrolul se află pe locul 4, cu 68 de puncte, cu patru mai puţin decât contracandidata la locul de baraj, Universitatea Cluj.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.