Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești susține, mâine, la Pitești, de la ora 15.00, al treilea episod din seria jocurilor din acest sezon cu CS Dacia 2012 Mioveni. Cele două echipe au oferit dispute echilibrate în celelalte două partide încheiate, de fiecare dată, cu victoriile formației argeșene. Lupta la vârf este echilibrată în acest sezon cu protagonistele trecutului campionat, Dacia și Activ, în prim plan secondate de CSM Târgu Jiu. La ora confruntării de mâine din Sala Sporturilor din Pitește gazdele, Dacia 2012 Mioveni, au un avans de trei puncte în fața grupării ploieștene.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Cele mai bune echipe din Seria C a Diviziei A își dau întâlnire pentru a treia oară în acest sezon. Finalul săptămânii aduce, la Pitești, un nou episod interesant din seria disputelor dintre CS Dacia 2012 Mioveni și CS Activ Prahova Ploiești. Ambele echipe au început convingător, cu victorii așteptate, noul an. Argeșencele s-au impus cu 37-24 în jocul cu Național Râmnicu Vâlcea, în timp ce ploieștencele au făcut instrucție, în Sala Olimpia, cu ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub de care au dispus cu 48-20. Prima poziție a clasamentului este ocupată, în continuare, de trupa argeșeană, cu 30 de puncte,…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipă de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti a disputat primul meci oficial din acest an, în Sala „Olimpia”, cu Sport Club Curtea de Argeş, într-o întâlnire contând pentru etapa a 15-a a Seriei D. Meciul a curs într-un singur sens, către poarta adversarelor, și a adus, la final, un succes ploieștean convingător, 37-17, după un avans consistent luat încă de la pauză, 16-9. CSM Ploiești s-a bazat pe B. Voicilă, I. Săvulescu, A. Matei – N. Jianu (7 goluri), E. Lăcuşteanu (7), R. Gavrilă (5), D. Grădişteanu (4), M. Popescu (4), A. Burtea (3), M. Iordache (2), M. Zafiris…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești a debutat cu o victorie la scor la reluarea campionatului Diviziei A. Confruntarea din 16-imile de finală ale Cupei României, cu o grupare de prim eșalon, AHCM Slobozia, a adus o prestație bună din partea ploieștencelor de la CS Activ Prahova fără ca surpriza să se producă la finalul celor 60 de minute. Oaspetele, cu Gheorghe Covaciu pe banca tehnică, au găsit calificarea în optimile de finală ale Cupei României Fun Curier după un meci în general strâns adjudecat, până la urmă, cu 24-19, de trupa ialomițeană. Încălzirea bună din partida cu…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Al doilea meci oficial susţinut în această săptămână de echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploieşti a adus şi prima victorie din 2020 pentru „bufniţe”. Partida cu ultima clasată din Seria C a Diviziei A, ACS SZEKELYUDVARHELYI NOI KEZILABDA KLUB era, din start, o formalitate pentru echipa pregătită de Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu. Meciul a curs într-un singur sens, către buturile adverse şi a adus, la final, o diferenţă clară în favoarea ploieştencelor care s-au impus, relevant, scor 48-29. Ordinea primelor trei clasate în ierarhia la zi în Seria C rămâne neschimbată cu ploieştencele situate la trei lungimi…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești revine în Sala Olimpia la trei zile distanță de meciul cu AHCM Slobozia din Cupa României Fun Curier. Sâmbătă, de la ora 16.00, formația antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu are întâlnire cu ultima clasată, gruparea ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub. Întrecerea se reia, în Seria C din care face parte și Activ, astăzi după amiază cu partida liderului, CS Dacia 2012 Mioveni, cu Național Râmnicu Vâlcea. Gruparea argeșeană este prima în clasament, după 10 etape, cu 27 de puncte, trei mai mult decât trupa ploieșteană, cantonată pe locul secund, și…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Faza 16-imilor de finală ale Cupei României Fun Curier la handbal feminin a adus calificările scontate ale grupărilor care activează în Liga Florilor. Formația ploieșteană CS Activ Prahova a oferit, în Sala Olimpia, o replică de bun nivel echipei AHCM Slobozia fără a putea împiedica drumul acestei grupări către calificare la adăpostul unei victorii a ialomițencelor cu 24-19. Rezultatele complete ale 16-imilor Cupei au fost următoarele: CS Marta Baia Mare-CSM București 18-32, Spartac UNEFS București-SM Gloria Buzău 15-48, CSM Roman-CSU Reșița 30-25, CSU Neptun Constanța-CSU Cluj 29-32, Crișul Chișinău Criș-Minaur Baia Mare 27-38, Dinamo București-CSU Târgoviște 28-22, Dacia Mioveni-CSM Târgu…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Participarea echipei feminine de handbal CS Activ Prahova Ploiești în Cupa României s-a încheiat în prima fază a popularei competiții a surprizelor. Partida cu o formație din Liga Florilor, AHCM Slobozia, a fost una în general echilibrată, cu gruparea antrenată de Gheorghe Covaciu mereu la cârma disputei. Deși replica echipei ploieștene a fost una apreciată, pe toată durata disputei, verdictul a fost, la final, cel așteptat. AHCM Slobozia s-a impus cu 24-19 obținând calificarea mai departe în Cupa României Fun Curier. CS Activ Prahova Ploiești rămâne, acum, doar cu grija campionatului unde va întâlni, sâmbătă, în aceeași primitoare Sală Olimpia,…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești susține astăzi după amiază, de la ora 17.00, în Sala Olimpia, primul joc oficial din 2020. Confruntarea cu o grupare de prim eșalon, AHCM Slobozia, se desfășoară în cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României. Deși oaspetele pornesc cu prima șansă, în ciuda unui parcurs departe de așteptări în Liga Florilor, formația ploieșteană antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu are argumente pentru a forța o calificare în faza următoare a Cupei României Fun Curier. Cum CS Activ Prahova Ploiești este bine înscrisă în campionat, unde ocupă poziția secundă, este de așteptat…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
16-imile de finală ale Cupei României Fun Curier au debutat cu partida dintre CS Marta Baia Mare și CSM București adjudecată, clar, de formația din Capitală care s-a impus cu 32-18. Al doilea joc al acestei faze a întrecerii are loc astăzi, tot în București, între ACS Spartac UNEFS și SCM Gloria Buzău. Prezente în această fază a întrecerii, sportivele de la CS Activ Prahova Ploiești întâlnesc, miercuri după amiază, de la ora 17.00, în Sala Olimpia, trupa de primă ligă AHCM Slobozia. Formația ialomițeană a evoluat, în ultimul joc de campionat în deplasare, la Brăila, unde a pierdut clar,…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești începe în forță anul 2020. Două confruntări importante, prima în Cupa României și cealaltă în campionat, sunt programate în următoarele zile. Primul episod din această dublă este miercuri după amiază, de la ora 17.00, în Sala Olimpia și aduce o confruntare cu o grupare de prim eșalon, AHCM Slobozia, cuprinsă în programul 16-imilor de finală ale Cupei României Fan Curier. Vine, apoi, la sfârșitul săptămânii, sâmbătă, prima apariție din campionat în acest an. Sportivele de la CS Activ Prahova Ploiești par să aibe o misiune facilă în disputa cu ultima clasată, ACS…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești își intensifică antrenamentele în vederea primului joc oficial din acest an. Miercurea viitoare, 15 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Olimpia, echipa antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu va juca cu o grupare de prim eșalon, AHCM Slobozia, în 16-imile Cupei României Fun Curier. Echipa ialomițeană se află pe locul 12 în Liga Florilor, cu 4 puncte, și a pierdut primul meci oficial din acest, cu SCM Râmnicu Vâlcea, 24-29, susținut pe teren propriu, după o primă repriză foarte echilibrată încheiată cu un avantaj minim, 16-15, în contul oaspetelor.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești și-a reluat antrenamentele după scurta vacanță acordată fetelor de antrenorii Florin Ciupitu și Nicolae Nimu. Primele ședințe de pregătire sunt alocate readaptării la efort și au fost parcurse pe aleile de la Sala Olimpia. În paralel se va trece și la lucrul cu mingea pentru a se pregăti minuțios primele două examene oficiale ale lui 2020. Vine, mai întâi, o confruntare de interes în Cupa României, pe 15 ianuarie, cu AHCM Slobozia urmată, tot în sala proprie, de primul test din campionat care are loc în compania formației ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Jucătoarele de la CS Activ Prahova Ploiești au în față primele jocuri oficiale din noul an după o pauză...activă avută în luna decembrie de sportivele antrenate de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu. Vine, mai întâi, la mijlocul lunii, partida cu AHC Slobozia găzduită de 16-imile de finală ale popularei competiții a surprizelor, Cupa României. La doar trei zile distanță se produce și revenirea în campionatul Diviziei A în jocul de pe teren propriu, în Sala Olimpia, cu echipa harghiteană ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub. Gruparea ploieșteană se află pe locul secund în clasament, la trei lungimi de liderul Dacia Mioveni,…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Celebra handbalistă Paula Ungureanu a primit, alături de Costin Budescu și Denis Alibec titlul de cetățean de onoare al orașului Bușteni. Încă jucătoare activă la Rapid București, pentru o scurtă perioadă următoare în condițiile în care va naște al doilea copil, Paula Ungureanu se va implica în dezvoltarea handbalistică a Bușteniului. ”Asociația Paula Ungureanu se va implica în dezvoltarea sportivă a Buștenilului. Vor veni, sunt sigur, nu peste mult timp, și rezultatele dorite”, a declarat Emanoil Savin în momentul decernării Paulei Ungureanu a titlului de cetățean de onoare al Bușteniului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Formația ploieșteană care combate la nivelul Diviziei A și-a continuat seria antrenamentelor înaintea intrării în vacanță care înseamnă, efectiv, doar câteva zile de relaxare. Antrenorii Florin Ciupitu și Nicolae Nimu au îmbinat în această perioadă ședințele de pregătire cu disputarea unor jocuri amicale. În perioada în care și campionatul de la nivelul Ligii Florilor a fost întrerupt, pentru acțiunile echipei naționale, ploieștencele s-au abonat la jocuri amicale cu o grupare care se află pe podium, SCM Gloria Buzău. După o primă dispută în județul vecin a urmat o dublă partidă de verificare în Sala Olimpia încheiată de fiecare data cu…
Pagina 1 din 60