Ionel Lutan

Ionel Lutan

Jucătorii Petrolului Ploieşti şi-au reluat antrenamentele după meciul cu Ripensia câştigat la limită, 1-0, la Timişoara. Flavius Stoican a programat prima şedinţă de pregătire în vederea proximei partide oficiale care aduce, la Snagov, miercuri, de la ora 16.30, jocul cu Sportul din turul IV al Cupei României. Cele două echipe se revăd, apoi, la începutul săptămânii viitoare, pe arena Ilie Oană, pentru meciul din campionat cuprins în programul etapei cu numărul 7. Astăzi după amiază lotul petrolist se va afla la Sala Sporturilor Olimpia alături de fetele de la CS Activ Prahova Ploieşti în prima confruntare din noul campionat care se desfăşoară în compania grupării ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub.

   

Campionatele Mondiale de box din Rusia aduc la start şi patru pugilişti români dornici să strice socotelile favoriţilor. Andrei Arădoaie, Vasile Suciu, Cristian Filip şi ploieşteanul Gabriel Şchiopu sunt purtătorii speranţelor noastre în ring. Sportivul legitimat la CS Petrolul va lupta la categoria 52 de kilograme şi va întâlni în primul tur un pugilist din Kurdistan. „Gabriel se află la o competiţie majoră unde sunt sigur că va face o figură frumoasă. La cei doar 19 ani ai său boxerul nostru va avea, clar, o misiune dificilă, dar noi avem încredere în calităţile pe care le-a denmonstrat în dese rânduri”, a fost mesajul transmis de maestrul Ion Moroiţă. Gabriel Şchiopu va intra în ring, în primul tur al Mondialelor, pe 14 septembrie.

   

Echipa de handbal feminin CS Activ Prahova Ploieşti încheie prima etapă a noului sezon în Divizia A. Gruparea preluată, din această vară, de Consiliul Judeţean Prahova joacă, în Sala Olimpia, de la ora 17.00, cu ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub în încheierea primei runde din noul campionat. Primele două jocuri din noul sezon au revenit favoritelor, CS Dacia Mioveni, 25-21 cu Naţional Râmnicu Vâlcea, respectiv CSM Târgu Jiu, victorioasă în deplasare, 27-16, în confruntarea cu CSM Târgovişte. Gruparea prahoveană a avut un parcurs remarcabil în sezonul trecut marcat de pătrunderea în turneul final de promovare în prima ligă a handbalului feminin românesc.

   

CS Blejoi caută primul succes în Liga a III-a după ce în primele două runde ale campionatului formaţia antrenată de Răzvan Vlad şi Emil Coşieru a terminat, de fiecare dată, la egalitate. Partida cu ACS SR Braşov, echipă anunţată în grupul formaţiilor cu pretenţii de promovare, aduce pe cocheta arenă prahoveană câţiva jucători cu nume în fotbalul românesc. Marian Constantinescu sau Romeo Surdu s-au întors acasă, la ACS SR, pentru a pune umărul la renaşterea fotbalului braşovean. Blejoienii au elan şi dorinţă pentru a aduce o victorie importantă la al doilea pas pe teren propriu în noul sezon. Gazdele nu se pot baza pe un jucător important, Dănuţ Iancu, care este învoit pentru un eveniment în familie.

   

Vineri, 06 Septembrie 2019 11:09

Liga A Prahova Etapa a IV-a / Derbi la Plopeni

Principala competiţie fotbalistică din judeţ anunţă meciurile unei noi etape importante. Cea mai aşteptată partidă cuprinsă în programul celei de a patra runde este cea de la Plopeni. Gazdele jocului de pe arena Gheorghe Şilaev, cu maximum de puncte după victoria la masa verde obţinută în disputa pierdută pe teren, 0-3, cu CS Măneşti 2013 Coada Izvorului, întâlneşte o altă formaţie neînvinsă în startul noului sezon, Petrolistul Boldeşti. Programul complet al etapei oferă următoarele partide: Petrolul 95- CS Brazi Negoieşti, Tricolorul Breaza-Petrolul Băicoi, Unirea Urlaţi-AFC Brebu, Tinereţea Izvoarele- CS Cornu, CS Păuleşti- CSO Văleni, CSO Plopeni-Petrolistul Boldeşti, CS Măneşti 2013 Coada Izvorului- AFC Băneşti Urleta, Avântul Măneciu- AS Strejnic.

   

Preşedintele Petrolului, Marius Stan, a oferit astăzi detalii legate de trecerea lui Mihai Velisar, în vară, la Gaz Metan Mediaş. „La momentul luării unei decizii legate de Velisar noi eram acoperiţi pe postul de fundaş stânga cu alţi doi tineri jucători, promiţători, Ţicu şi Antonio Manolache. Velisar jucase şi nu prea la Buzău unde fusese împrumutat sezonul trecut. Provocarea numită Gaz Metan Mediaş a venit la timp şi jucătorul a confirmat depăşind, chiar, aşteptările. Noi ne-am păstrat un procent important la o eventuală revânzare a lui Velisar, nu mai puţin de 50.000 de euro. ÎI dorim lui Mihai să ajungă un fotbalist important iar noi să ne realizăm, cu jucătorii pe care îi avem, obiectivul de a promova în prima ligă. Cred că până la urmă a ieşit bine pentru toată lumea”, a punctat şeful clubului ploieştean.       

   

Petrolul revine în campionat sâmbătă seara, la Timişoara, în partida cu Ripensia care se joacă de la ora 19.45. “Întâlnim o echipă bună unde Alex Pelici a închegat o adevărată familie fotbalistică. Noi ştim ce avem de făcut,  trebuie să jucăm bine şi să câştigăm. Lotul este valid şi trebuie să fiu inspirat cu alegerile mele. Avem tot ce ne trebuie, din toate punctele de vedere, pentru a ne atinge obiectivul asumat, promovarea în primul eşalon”, a punctat antrenorul principal al “lupilor galbeni” înaintea disputei cu Ripensia de sâmbătă.  

 

   

Petrolul l-a prezentat, oficial, astăzi, pe Ştefan Blănaru, atacantul de 30 de ani care a semnat zilele trecute un acord pe doi ani cu trupa antrenată de Flavius Stoican. “Poate cifrele mele, la capitolul goluri marcate, nu sunt cele mai promiţătoare. Am fost, mereu, în primul rând, un om de echipă. Am avut o oportunitate din Ungaria, de la Vasile Miriuţă, şi multe variante din ţară, cu precădere din eşalonul secund. Am ales Petrolul pentru că aici cred că am posibilitatea de a juca meci de meci şi a ajuta echipa să promoveze în prima ligă. Nu îmi este teamă de concurenţă, este foarte benefică la fiecare echipă”, a punctat Blănaru la prezentarea oficială de astăzi.

   

Postul de televiziune Ploieşti TV propune, începând de mâine seară, o premieră în profilul emisiunilor cu tematică sportivă. Ora Hipică este singura emisiune de gen din peisajul jurnalistic românesc şi îl are ca moderator pe Marian Puşcaş. Producţia se va difuza în fiecare vineri seară, de la ora 21.00, şi va avea, de fiecare dată, invitaţi pe măsură în studio. Protagoniştii primului episod sunt Corneliu Comendant, fost director al Hipodromului Ploieşti, şi Nicolae Alexandri, comisar şef.

   

O dispută între Petrolul şi Sportul Snagov, la acest moment, chiar dacă e găzduită de competiţia surprizelor, Cupa României, nu poate avea un alt deznodământ decât victoria galben- albaştrilor. Programată, săptămâna viitoare, la Snagov, partida ar putea avea loc, până la urmă, pe stadionul Ilie Oană. Clubul ploieştean a trimis o invitaţie grupării ilfovene care, foarte probabil, va răspunde afirmativ. Altfel, Sportul Snagov va continua activitatea în Liga a II-a chiar dacă la acest moment există destule probleme în jurul echipei. Continuitatea este legată, în primul rând, de implicarea lui Ovidiu Onosă, fostul finanţator al bucureştenilor de la Carmen care ar putea prelua în cel mai scurt timp divizionara secundă ilfoveană. La formaţia din Snagov evoluează, titulari, meci de meci, şi câţiva jucători ploieşteni precum Constantin Stoica, Raul Bucur sau Alex Rusu.  

   

Pagina 3 din 164