Joi, 18 Aprilie 2019 11:22

„Ziua porţilor deschise” la BNR: De trei ori mai mulţi vizitatori decât s-a estimat inițial

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Banca Naţională a României (BNR) a prelungit, miercuri seara, cu două ore programul pentru „Ziua porţilor deschise”, ca urmare a numeroaselor cereri, vizitatorii fiind de aproape trei ori mai mulţi decât estimau reprezentanţii instituţiei.
Banca centrală a sărbătorit, miercuri, 139 de ani de la înfiinţare, prin „Ziua porţilor deschise”, ocazie cu care a permis să fie vizitat Palatul Vechi (din Bucureşti), sucursalele regionale şi agenţiile din ţară. Situat în Centrul Vechi din Bucureşti, cu intrare din Str. Lipscani, Palatul Vechi a fost deschis publicului larg între orele 11:00 şi 19:00, interval orar, când au fost deschise vizitatorilor şi sucursalele regionale şi agenţiile din ţară.
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a spus, pentru MEDIAFAX, că porţile Palatului Vechi au fost închise în jurul orei 21:00. În plus, „2.200-2.300” de vizitatori a estimat reprezentantul instituţiei, „mult peste estimarea noastră iniţială care era undeva sub 1.000 de participanţi”.
Purtătorul de cuvânt a subliniat că le-a dat de gândit faptul că, deşi muzeul poate fi vizitat „cu programare online, în avans, foarte puţină lume ştie acest lucru”.
„Asta va trebui să ne preocupe, să găsim soluţii să îl popularizăm mai mult. Poate fi vizitat în fiecare zi a săptămânii, între 9 şi 5. La înscrierea online, se spune imediat dacă poţi a doua zi sau peste două zile, dacă sunt grupuri deja antamate. Se poate face individual vizita, dar sunt multe grupuri care deja vizitează muzeul – este inclus în diverse circuite”, a explicat Suciu.
În cursul aceleiaşi zile, au fost dechise publicului sucursalele regionale din Cluj, Constanţa, Dolj, Timiş şi agenţiile BNR din Argeş, Bacău, Bihor, Galaţi, Gorj, Maramureş, Mureş, Sibiu şi Suceava. „În ţară, au fost multe grupuri de copii, au fost organizate”, a adăugat Suciu.
„La Timişoara a fost şi un succes de public şi la Cluj au fost câteva sute de participanţi. Sunt şi clădiri reprezentative, au ce arăta. Sunt clădiri de patrimoniu, pe care multă lume le vede pe dinafară, puţină lume pe dinăuntru şi evident că stârnesc curiozitatea”, a explicat Suciu.
BNR a fost a 16-a bancă centrală din lume, fiind înfiinţată înaintea celor din ţări mai mari, precum Banca Naţională a Italiei sau Banca Naţională a Elveţiei.
Sursă foto MEDIAFAX.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.