Joi, 30 Mai 2019 10:25

VIDEO - Cel mai mic bebeluș din lume a fost externat dintr-un spital din San Diego

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La 5 luni după ce a venit pe lume în San Diego, California, cel mai mic bebeluș din lume a ieșit din spital, relatează CNN, citat de HotNews.

Micuța Saybie a fost născută la 23 de săptămâni și trei zile, în luna decembrie a anului trecut, cântărind aproape 244 de grame, greutatea aproximativă a unui măr. Potrivit spitalului Sharp Mary Birch, Sabye este cel mai mic bebeluș din lume care a supraviețuit nașterii.
Luna aceasta ea a fost eliberată din spital.
"După complicații severe cauzate de sarcină, mama fetiței a trecut printr-o operație de cezariană în regim de urgență, la 23 de săptămâni", au declarat reprezentanții spitalului.

"Doctorii au considerat că intervenția este necesară, deoarece copilul nu creștea în greutate, iar viața mamei era în pericol."

Potrivit sursei citate, Saybie cântărea la naștere cu 7 grame mai puțin decât cel care a deținut anterior titlul de "cel mai mic bebeluș din lume", un bebeluș născut în 2015 în Germania.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.