Joi, 29 August 2019 12:56

Crama Consiliului Judeţean Prahova va avea şi o plantaţie de viţă, după o donaţie din partea localnicilor

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Muzeul Crama 1777 din Valea Călugărească, deschis la iniţiativa Consiliului Judeţean Prahova şi aflat în subordinea Muzeului de Istorie, urmează să îşi extindă activitatea, după ce autorităţile au primit, sub formă de donaţie, un teren de 274 de metri pătraţi.

Consiliul Judeţean a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre privind acceptarea donaţiei, conducerea anunţând că pe terenul respectiv se află o mică plantaţie de viţă-de-vie şi că intenţia este ca aşa-zisul muzeu al vinului, unic în regiune, să îşi extindă cu această ocazie sfera de activităţi puse la dispoziţia turiştilor.

Donaţia vine din partea a două persoane, una dintre ele de altfel lucrând la acest muzeu, ea ocupându-se de el de la inaugurare şi mai donând şi în trecut un teren.

"Acest teren este necesar Județului Prahova pentru extinderea curții Muzeului «Crama 1777» din Valea Călugărească în vederea desfășurării de activități muzeale specifice", se arată în documentaţia care a însoţit proiectul votat ieri în CJ, semnată de vicepreşedintele Ludmila Sfârloagă şi preşedintele Bogdan Toader, acesta declarând, de altfel, că îşi doreşte ca acest muzeu să îşi crească gradul de atractivitate, mai ales în contextul celebrului traseu turistic "Drumul Vinului", şi explicând că instituţia l-ar putea folosi pe viitor pentru primire delegaţiilor străine interesate de dezvoltarea unor relaţii comerciale şi de atracţiile turistice din judeţ.

Clădirea actuală este o reconstituire a celei mai vechi crame din zonă, care datează din anul 1777 şi s-a păstrat până în 1985, potrivit datelor din broşurile de prezentare realizate de autorităţile judeţene, care mai arată că în interiorul muzeului pot fi descoperite instrumente şi utilaje vechi folosite în procesul de vinificaţie, o colecţie de vinuri nobile din zonă, vase vechi din lut datând din anul 1789 şi o expoziţie etnografică intitulată "Mlădiţele vieţii".

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.