Șofer rănit după impactul dintre un autoturism și o cifă, pe DN1, în dreptul intersecției de la Florești

accident victima dn1 baicoi floresti

Două autovehicule au intrat în coliziune, luni dimineață, în jurul orei 7.30, pe DN1, la Băicoi. Accidentul, soldat cu rănirea unei persoane, s-a produs la intersecția cu drumul spre Florești.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, acționând pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă. Potrivit ISU Prahova, în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un autocamion (cifă), precum și cei doi ocupanți ai acestora. În urma impactului, a fost rănit șoferul autoturismului, care a necesitat îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat conștient și cooperant de la fața locului, fiind transportat la spital.