UPDATE. Controale ale Poliției Rutiere, sâmbătă după-amiază, la Valea Călugărească

controale valea călugărească

Polițiștii prahoveni de la rutieră fac controale sâmbătă după-amiază, pe raza localității Valea Călugărească, în cadrul acțiunii „Focus on the Road”.

*************************************************

UPDATE

*************************************************

Acțiunea are loc în conformitate cu Planul Național pentru combaterea cazurilor în care conducătorii auto desfășoară activități de natură a le distrage atenția de la condus.

„Scopul acțiunii este acela de a preveni accidentele rutiere cauzate de neatenție printr-o prezență activă și constantă în trafic.

Polițiștii rutieri utilizează în cadrul acțiunii dispozitive portabile pentru măsurarea vitezei autovehiculelor, precum și echipamente pentru testarea concentrației de alcool în aerul expirat și determinarea prezenței substanțelor psihoactive în organismul conducătorilor auto.

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova reamintește conducătorilor auto că atenția la volan salvează vieți. 

Respectarea regulilor de circulație, evitarea distragerilor (precum utilizarea telefonului mobil) și adoptarea unei conduite prudente sunt esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Sursa foto: IJP Prahova