Furt din locuință, la Filipeștii de Pădure. O femeie a rămas fără bani și bijuterii, iar principala suspectă este o consăteancă

furt filipeștii de pădure

Polițiștii au depistat persoana bănuită de comiterea unui furt din locuință, la Filipeștii de Pădure. Fapta ar fi avut loc acum o săptămână, iar prejudiciul se ridică la aproape 20.000 de lei.

„La data de 31 mai 2025, o femeie din localitatea Filipeștii de Pădure a sesizat polițiștii cu privire la faptul că a constatat dispariția din locuință  a sumei de aproximativ 1.300 de euro, 200 de lire, precum și a mai multor bijuterii din material prețios, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. 

În urma investigațiilor efectuate a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind o femeie de 37 de ani, din localitatea Filipeștii de Pădure”, a anunțat, vineri, IJP Prahova. 

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.