Un incendiu a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 1.00, la o mașină parcată pe str. Zarandului (în apropiere de Școala „George Emil Palade”) și s-a extins rapid și la alte autoturisme.
ISU Prahova a mobilizat, la locul evenimentului, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 1 Ploiești.
„La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme, fiind afectate și altele două care se aflau în proximitatea acestora. Autoturismele erau parcate, nefiind persoane la bord în momentul izbucnirii incendiului. Astfel, evenimentul nu a fost soldat cu victime.
La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la unul dintre autoturisme”, au menționat reprezentanții ISU Prahova.
UPDATE. FOTO și VIDEO 🎦 Alertă la Albești, în urma unui incendiu izbucnit la un service auto. În apropiere se află 50 de tone de azotat de amoniu
Foto cu caracter ilustrativ


