Cumpărarea unei mașini va fi condiționată de plata la zi a taxelor și impozitelor locale. Ce alte măsuri pregătește Guvernul, pentru creșterea colectării

măsuri colectare taxe și impozite

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va propune un nou pachet de reformă administrativă format din măsuri care se vor baza pe consolidarea principiului descentralizării și simplificarea procedurilor aferente, urmărind să asigure sustenabilitatea financiară a administrațiilor publice locale. Astfel, vor fi introduse noi prevederi legale pentru o colectare mai eficientă a taxelor și impozitelor locale, a anunțat ministrul dezvoltării și administrației, Cseke Attila.

„Este corect ca nu doar unii cetățenii să-și achite taxele și impozitele locale. Trebuie să fim responsabili în egală măsură și să ne achităm datoriile. Putem citi în presă despre administrații locale, primării, care nu-și pot acoperi cheltuielile de funcționare sau salariile din veniturile proprii. Trebuie să înțelegem de ce se întâmplă acest fenomen și să modificăm legislația astfel încât autoritățile locale să poată colecta, în mod echitabil, taxele și impozitele locale”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Potrivit reglementărilor în vigoare, o persoană care dorește să vândă un autoturism trebuie mai întâi să își achite toate datoriile fiscale. Același principiu va fi aplicat și celor care vor să cumpere un vehicul, dar au restanțe la impozitele pe terenuri, locuințe sau amenzi de parcare neplătite, a exemplificat Attila. De asemenea, un permis de conducere suspendat din cauza unei contravenții comise în trafic va putea fi redobândit doar după achitarea integrală a amenzii.

În ceea ce privește eliberarea autorizațiilor de construire, administrațiile locale vor putea emite aceste documente doar dacă solicitantul nu are datorii către bugetul local, iar instituțiile statului sau administrațiile publice vor putea reține, din ajutoarele sociale, datorii precum impozitul pe imobile sau alte impozite locale. Excepție de la această prevedere vor fi mamele care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului și persoanele cu dizabilități, care primesc indemnizații de handicap.

Ministrul a explicat că pachetul legislativ va oferi mai multe instrumente autorităților locale pentru a eficientiza colectarea taxelor. Se va propune simplificarea mecanismelor de transfer al unor atribuții și al unor imobile, aflate în proprietatea statului, în administrarea autorităților locale. Ministrul dezvoltării a amintit că, de fiecare dată când a fost inițiată și implementată o măsură de descentralizare, a fost demonstrat că o clădire neglijată poate fi reabilitată și utilizată mai repede atunci când decizia și responsabilitatea aparțin comunității locale. „Comunitățile locale sunt interesate să întrețină și să valorifice aceste imobile. Nimeni nu va fugi nicăieri cu terenurile sau clădirile transferate către autoritățile locale, trebuie să renunțăm la aceste temeri. Acum este nevoie de măsuri eficiente pentru modernizarea administrației publice locale”, a conchis Cseke Attila.

O primă întâlnire pe acest subiect a avut loc miercuri, cu vicepremierul Tánczos Barna și reprezentanții structurilor asociative ale autorităților locale.

În urma acestei ședințe, Ministerul Dezvoltării a anunțat că, 1în perioada următoare, se vor concretiza aceste măsuri, care se vor regăsi în pachetul pe administrație ce va fi promovat de către Guvern”.