VIDEO 🎦 Proiectul privind parcările rezidențiale nu a trecut nici azi de Consiliul Local Ploiești

proiect parcările rezidențiale

Proiectul referitor la închirierea locurilor din parcările rezidențiale nu a strâns nici astăzi suficiente voturi pentru a se transforma în regulament municipal. Doar 10 consilieri locali au fost în favoarea inițiativei respinse astfel pentru a doua oară în decurs de o lună.

Proiectul a fost repus pe ordinea de zi a Consiliului Local, după ce a picat la vot la finalul lunii septembrie. 

De această dată, consilierul local PSD Paul Palaș a venit cu un amendament în sensul modificării tarifelor propuse inițial, în sensul reducerii lor cu 100 de lei pentru fiecare zonă în parte.

Nici cu acest amendament, inițiativa nu a avut destui susținători.

Proiectul a strând doar 10 voturi „pentru”, la care s-au adăugat 10 abțineri și un vor „împotrivă”.