Cadavrul unui tânăr de 23 de ani a fost găsit, marți, pe acoperișul unei clădiri din Brașov

tânăr decedat acoperiș brașov

Polițiștii din Brașov investighează decesul unui tânăr de 23 de ani găsit astăzi zăcând pe acoperișul unei clădiri de pe str. Mihail Kogălniceanu din Brașov. 

Macabra descoperire a fost făcută de dimineață. Cineva a alertat autoritățile cu privire la faptul că un tânăr zace inconștient pe acoperișul unei clădiri.

„La data de 18 noiembrie a.c. în jurul orei 09.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar afla în stare de inconștiență pe acoperișul unei clădiri de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au stabilit că persoana este un tânăr de 23 de ani, din municipiul Brașov, pentru care, în urma leziunilor fizice suferite, posibil ca urmare a precipitării de la înălțime, echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul.

Corpul persoanei decedate a fost ridicat, preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a anunțat IJP Brașov.

În vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incidentul, cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.