Un bărbat a făcut un credit la bancă și a transferat banii în contul unor escroci

credit

Un bărbat din Botoșani a făcut un împrumut la o bancă comercială, iar banii obținuți din credit au fost transferați în contul unor escroci, care s-au dat drept procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și funcționari bancari.

Potrivit Agerpres citând Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, polițiștii au fost sesizați cu privire la o faptă de înșelăciune, comisă prin mijloace de comunicare la distanță, prin intermediul cărora victima a fost indusă în eroare și determinată să contracteze un credit și apoi să transfere banii în diferite conturi.

Autorii, care au pretins că sunt lucrători DIICOT și reprezentanți ai unor sucursale bancare, au contactat bărbatul de 37 de ani și l-au convins că i-a fost furată identitatea de către o persoană necunoscută, din județul Botoșani, iar pentru a afla cine este acea persoană, trebuie să contracteze un credit de la o unitate bancară și apoi să transfere banii la un ATM de criptomonede, în diferite conturi transmise de către aceștia.

Totodată, aceștia i-au transmis că, dacă nu face acest lucru, nu va mai fi eligibilă pentru finanțări ulterioare la vreo bancă, cardul personal bancar îi va fi anulat și va trebui să suporte un prejudiciu stabilit de către autoritățile române.

În aceeași zi, victima, fiind mereu în contact cu autorii, a solicitat un credit la bancă, în valoare de peste 50.000 de lei. Bani pe care, ulterior, i-a transferat în mai multe conturi, prin intermediul unui ATM de criptomonede, din municipiul Botoșani.

 Sursă foto ilustrativ, romaniatv.net.