Comitetul Local pentru Situații de Urgență a fost convocat la Ploiești, luni dimineață, într-o ședință pe tema măsurilor care trebuie adoptate în contextul creșterii numărului îmbolnăvirilor de gripă, pentru prevenirea răspândirii virusului. Conducerea Primăriei s-a întâlnit cu reprezentanții DSP Prahova, ai ISJ Prahova și ai spitalelor aflate în administrarea municipalității ploieștene (Spitalul de Pediatrie Ploiești și Spitalul Municipal nr. 1 “Schuller” Ploiești, pentru o analiză privind cazurile de gripă înregistrate.
"În urma discuțiilor a reieșit că, în prezent, la nivelul unităților școlare ploieștene, nu există focare de gripă, înregistrându-se doar cazuri izolate. Totuși, ca măsuri de prevenție s-a impus efectuarea triajului epidemiologic, zilnic, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, precum și raportarea de urgență către instituțiile abilitate (Direcția de Sănătate Publică Prahova, Inspectorat Școlar Județean Prahova, Primăria Municipiului Ploiești) a cazurilor de gripă, confirmate clinic de cadrele medicale, în vederea evaluări concrete a situației și luării măsurilor de prevenție a gripei, care se impun", a anunțat Primăria Ploiești.
Citiți și: VIDEO | Gripă în unităţile de învăţământ din Ploieşti. Vezi mesajul Primăriei!
La nivelul unităților sanitare din municipiul Ploiești, s-au implementat deja recomandările transmise de Direcția de Sănătate Publică Prahova, care includ restricționări privind accesul la pacienții internați, prin reducerea programului de vizită, a numărului de persoane care vizitează pacienții internați, precum și informarea vizitatorilor cu privire la măsurile de protecție împotriva gripei și interdicția intrării în vizită la pacienți a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie.
Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, le-a cerut reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Prahova să notifice profesorii, învățătorii și educatorii din școlile, grădinițele și creșele ploieștene să realizeze direct, în rândul copiilor, educația sanitară necesară prevenirii contactării și răspândirii gripei.
De asemenea, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență s-a stabilit afișarea, la nivelul instituțiilor din subordinea Primăriei Municipiului Ploiești și a Consiliului Local Ploiești, în locurile de acces pentru public, a recomandărilor făcute de specialiști în vederea prevenirii infecțiilor respiratorii și a gripei.